30 Aprilie,
2009
Program la împlinirea a 10 ani
de la vizita papei Ioan Paul al II-lea în România
În dorinţa de a retrăi evenimentul
petrecut în anul 1999, între 7 şi 9 mai, când se împlinesc 10 ani de la
memorabila vizită a papei Ioan Paul al II-lea în România, la Bucureşti, în
sintonie cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, cu Patriarhia Ortodoxă
Română, cu autorităţile de stat şi academice, vor fi organizate câteva momente
de omagiere. Momente asemănătoare vor fi organizate şi în Dieceza de Iaşi.
În Arhidieceza de Bucureşti
Joi, 7 mai:
ora 10.00
- expoziţie fotografică la Galeria Bibliotecii Academiei Române
Academia Română, prin Secţia de Filologie, şi Biserica Catolică organizează joi,
7 mai, expoziţia de fotografie "Ut unum sint - Ioan Paul al II-lea în România"
"Cracovia lui Ioan Paul al II-lea". Vor vorbi acad. Marius Sală, vicepreşedinte
al Academiei Române, acad. Dan Hăulică, critic de artă, pr. Wilhelm Dancă,
rector al Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iaşi şi Adrian
Leni, secretar de stat al Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului
Naţional.
Vor fi lansate cărţile:
Album aniversar "Catedrala Sfântul
Iosif", ediţie în limbile română, engleză, franceză şi italiană, prezintă dr.
Tereza Sinigalia, critic de artă
"La revedere în rai", de Arturo
Mari, cuvântul autorului fiind citit de pr. Gabriel Popa
"Ioan Paul al II-lea - un papa
sfânt", de Nicolae Mareş, prezintă autorul
Ora 11.00
- Simpozion aniversar în aula Academiei Române
Va lua cuvântul acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române, apoi va
fi citit Mesajul Preşedinţiei României, în continuare vor lua cuvântul acad.
Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură, ES arhiep.
Dominique Mamberti, secretar pentru raporturile cu statele în Secretariatul
de Stat al Vaticanului, ES Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti,
membru de onoare al Academiei Române, acad. Nicolae Breban, acad. Augustin
Buzura.
ora 19.30
- concert simfonic "Pagini clasice alese" susţinut de Orchestra de Cameră,
dirijor şi solist Aurelian Octav Popa, în catedrala "Sfântul Iosif".
Vineri, 8 mai:
ora 10.00 - program la
sediul Patriarhiei Ortodoxe Române
Sâmbătă, 9 mai:
ora 17.00 - sfânta
Liturghie pontificală concelebrată în catedrala "Sfântul Iosif", prezidată de
Mons. Dominique Mamberti, , secretar pentru raporturile cu statele în
Secretariatul de Stat al Vaticanului, reprezentant al Sfântului Părinte papa
Benedict al XVI-lea.
În Dieceza de Iaşi
În cele trei zile - 7, 8 şi 9
mai - la sfintele Liturghii se va face referinţă la vizita din anul 1999
a papei Ioan Paul al II-lea şi se vor face rugăciuni speciale pentru declararea
lui de fericit.
În catedrala "Adormirea Maicii
Domnului", pe lângă programul comun celor trei zile, duminică, 10 mai, la
ora 11.00, se va celebra o
sfântă Liturghie pontificală cu participarea Institutului Teologic, a Facultăţii
de Teologie, a Liceului Catolic, a tuturor parohiilor şi familiilor călugăreşti,
a grupurilor de tineri şi a Centrului Caritas din oraşul Iaşi.
Joi, 14 mai,
la sediul Institutului Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi, va fi o oră de
rugăciune cu toţi preoţii din Iaşi şi un program special cu toţi seminariştii,
precum şi o expoziţie fotografică (orele 11.00-13.00).
Toate şcolile şi celelalte
institute, familiile călugăreşti, asociaţiile şi fundaţiile din dieceză îşi vor
stabili momente speciale specifice acestor zile (7-9 mai).
PS Petru Gherghel
a scris cu acest prilej: "Îl rugăm pe Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Sfinte,
să ne îmbucure mereu cu mesajul papei Ioan Paul al II-lea şi să ne ofere darul
declarării şi recunoaşterii lui de fericit şi sfânt din partea Bisericii, spre
binele credincioşilor şi spre mărirea împărăţiei lui Dumnezeu", oferind
binecuvântarea sa arhierească.
Preluat de pe
www.ercis.ro