COMUNICAT DE PRESĂ - Programul manifestărilor de la Bucureşti din 7-9 mai 2009

back

 

30 Aprilie, 2009

 

Programul manifestărilor de la Bucureşti din 7-9 mai 2009

 

Cu ocazia aniversării a 10 ani de la vizita Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în România, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, Patriarhia Română şi Academia Română, Secţia de Filologie şi Literatură, organizează o serie de evenimente care se vor desfăşura după următorul program:

 

7 Mai 2009

ora 10.00
La Galeria Bibliotecii Academiei Române va avea loc expoziţia de fotografie

„Ut unum sint - Ioan Paul al II-lea în România";

„Cracovia lui Ioan Paul al II-lea";

„Papa Ioan Paul al II-lea văzut de Arturo Mari".

Vor lua cuvântul: Acad. Marius Sala, Vicepreşedinte al Academiei Române; Acad. Dan Hăulică, critic de artă; Pr. Dr. Wilhelm Dancă, Rector al Institutului Teologic Romano-Catolic Sfântul Iosif, din Iaşi; Dl Adrian Lemeni, Secretar de Stat al Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.

 

Lansare de carte

la Galeria Bibliotecii Academiei Române.

 

Album aniversar „Catedrala Sfântul Iosif"

ediţie în limbile română, engleză, franceză, italiană.
Prezintă Dr. Tereza Sinigalia, critic de artă;

 

„La revedere în Rai" de Arturo Mari

Cuvântul autorului va fi citit de părintele Gabriel Popa, Secretar eparhial.

 

„Ioan Paul al II-lea - un Papă Sfânt" de Nicolae Mareş.

Prezintă autorul.

 

Ora 11.00
În Aula Academiei Române va avea loc un

Simpozion Aniversar.

În deschidere, cuvântul Acad. Dan Berindei, Vicepreşedinte al Academiei Române;
Mesajul Domnului Traian Băsescu, Preşedintele României;
Mesajul Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române;
Mesajul Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea prezentat de reprezentantul Sfântului Părinte, Excelenţa Sa Arhiepiescop D. Mamberti, Secretar pentru Raporturile cu Satele în Secretariatul de Stat al Vaticanului.

Vor prezenta comunicări: Acad. Eugen Simion, Preşedintele Secţeiei de Filologie şi Literatură; Excelenţa Sa Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti şi membru de onoare al Academiei Române; Acad. Nicolae Breban; Acad. Augustin Buzura.

 

Ora 19,30

La Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti va avea loc Concertul Pagini Clasice Alese, susţinut de Orchestra de Cameră. Dirijor şi solist Aurelian Octav Popa.

 

8 Mai 2009

Ora 10.00
La Palatul Patriarhiei va avea loc
Întâlnire în lumina Învierii, eveniment organizat de Patriarhia Română

 

9 Mai 2009

Ora 17.00
La Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti va fi celebrată
Sfânta Liturghie solemnă prezidată de reprezentantul Sfântului Părinte, Excelenţa Sa Arhiepiescop D. Mamberti, Secretar pentru Raporturile cu Statele în Secretariatul de Stat al Vaticanului.

 

La Catedrala Catolică şi la Catedrala Ortodoxă, după Sfânta Liturghie, va avea loc o rugăciune de pomenire pentru Papa Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul Teoctist.

 

 

Preluat de pe www.arcb.ro


ne, il Postulatore, La segreteria, il WebMaster,  e i collabotaroei della rivista

 

 

 

 

Link & Banner | Credite | Contacte | Sugerimente