30 Aprilie,
2009
DOCUMENTE EPISCOPALE
Scrisoare pastorală:
"Binecuvântată
aducere aminte"
Între 7 şi 9 mai 1999, în ţara
noastră a fost soare şi atmosferă sărbătorească, întrucât a sosit în vizită
pastorală şi de suflet marele papă Ioan Paul al II-lea, omul în alb, gârbovit de
mărturie şi martor al curajului creştin, inspirat şi alimentat din jertfa Fiului
lui Dumnezeu şi protejat de inima şi braţele Madonei din Czestochowa, regina
Poloniei şi ocrotitoarea poporului nostru.
Un bătrân întâlnit pe cale la
întoarcerea spre casă declara unui ierarh: "Aţi fost la Bucureşti ca să-l vedeţi
pe omul în alb care a adus în România, în cele trei zile anunţate cu nori şi
ploi, soarele şi lumina! Da, l-am văzut şi m-am bucurat!"
Meteorologii anunţaseră pentru cele
trei zile din mai - 7, 8 şi 9 mai din acel an - ploi şi vânturi. Când a apărut
aeronava italiană pe aeroportul Băneasa, picăturile de ploaie au încetat, norii
s-au risipit, vremea s-a deschis şi aşa a fost până în seara de duminică, 9 mai,
când, după ce avionul a decolat, norii s-au adunat din nou pe aeroportul din
Bucureşti şi picăturile de ploaie şi-au făcut din nou apariţia.
"Trei zile de har" pentru România,
avea să declare plin de bucurie şi satisfacţie nunţiul apostolic de atunci,
arhiepiscopul Jean-Claude Périsset, care vedea în reuşita acestei vizite un
ideal al relaţiilor diplomatice într-o ţară majoritar ortodoxă.
"Trei zile dintr-un mileniu", avea
să intituleze Editura Fundaţiei Rompres albumul pregătit şi publicat după marele
eveniment trăit în luna mai, luna cea mai frumoasă a anului, luna cea mai iubită
de poporul român, luna florilor şi a Maicii Domnului.
Trei zile de neuitat, pline de
întâlniri, rugăciuni, discursuri şi vizite, marcate de figura impresionantă a
păstorului suprem, care a îmbrăţişat pe păstorii locali ai Bisericii Catolice de
ambele rituri din România şi pe Preafericitul patriarh Teoctist, cu întregul
Sinod al BOR; un prieten care a binecuvântat personalităţile şi conducătorii
poporului român, care şi-a îndreptat privirea spre toţi cei ce compun întreaga
societate academică, militară sau civilă, mai ales spre toţi fiii poporului
român ieşiţi să-l întâmpine.
Nu poate şi nu trebuie fie uitat
gestul prin care a sărutat pământul ţării noastre şi nici marea bucurie de a ni
se adresa în limba noastră, cu accentul şi claritatea unui expert în arta
comunicării şi cu adevărată stimă faţă de limba latină, zestrea poporului român.
Acest gest de o fineţe şi inspiraţie cerească l-a făcut să câştige inima
întregului popor şi a stârnit adevărate ropote de aplauze.
Cu mare emoţie şi vie aducere
aminte reauzim acele dulci cuvinte româneşti: "Cu mare bucurie sosesc astăzi în
România, naţiune mult dragă mie şi pe care de multă vreme doream să o vizitez.
Cu profundă emoţie i-am sărutat pământul, recunoscător înainte de toate lui
Dumnezeu cel atotputernic care, în prevăzătoarea sa bunăvoinţă, mi-a hărăzit să
văd realizat acest gând".
Inspiraţia de a-l invita pe
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Teoctist, de a-i sta
alături în papamobilul pontifical, ce avea să-l introducă în inima ţării şi a
Bucureştiului, a avut un impact care a fost în stare să-i impresioneze pe toţi
românii de orice convingere. Era un lucru nemaiîntâlnit în alte ţări pe care
le-a vizitat.
La finalul primului său discurs în
limba română, Sfântul Părinte, vădit satisfăcut şi emoţionat, avea să-şi exprime
dorinţa şi rugăciunea pentru care a ales să viziteze ţara şi poporul nostru,
imediat după sfânta Înviere şi chiar în luna mai, făcând un adevărat oracol,
pronunţat ca un mare profet al istoriei şi al zilelor noastre: "Românie, punte
între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Centrală şi cea
Occidentală, Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de "Grădina
Maicii Domnului, vin la tine în numele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi al
Preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu întemeiază-ţi viitorul
mai departe pe stânca tare a evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi
protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă,
pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace. Dumnezeu să te
ocrotească şi să te binecuvânteze mereu".
Un adevărat şi profund gând de
binecuvântare şi un salut mai mult decât părintesc faţă de noi toţi. Un program
la care am fost chemaţi să ne angajăm cu toţii - catolici, ortodocşi,
credincioşi de alte convingeri religioase şi oameni de bună voinţă.
Întâlnirile cu marile personalităţi
ale vieţii spirituale, culturale şi civile din România, momentele de rugăciune
avute împreună cu patriarhul Teoctist şi membrii Sinodului BOR, cu
reprezentanţii celorlalte culte, dar mai ales celebrările principale din
catedrala "Sfântul Iosif" împreună cu ierarhii şi credincioşii greco-catolici,
cu participarea venerabilului şi vrednicului cardinal Alexandru Todea, ţintuit
în scaunul său, simbol al suferinţelor Bisericii Greco-Catolice, precum şi
celebrarea sfintei şi dumnezeieştii Liturghii din dimineaţa zilei de duminică, 9
mai, de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române cu toţi membrii
Sfântului Sinod, în prezenţa papei şi a întregii ierarhii catolice din România,
ca şi celebrarea jertfei sfintei Liturghii de către Sfântul Părinte împreună cu
toţi episcopii Bisericii Catolice din România şi a oaspeţilor din străinătate şi
în prezenţa patriarhului şi a membrilor Sfântului Sinod, au marcat puternic
conştiinţa credincioşilor din întreaga ţară, atât a celor adunaţi în jurul
altarului de jertfă din Bucureşti cât şi a celor uniţi în spirit prin mijloacele
de comunicare în masă cu toată mulţimea aflată în rugăciune.
Cântările de sărbătoare şi
strigătul mulţimii - "Unitate! Unitate!" - nu se pot şterge din memoria noastră,
după cum nu s-au şters din memoria Sfântului Părinte până la moarte.
Ecoul acelor momente continuă şi
astăzi şi toţi se bucură aducându-şi aminte de marele eveniment istoric din
preajma marelui mileniu.
Într-adevăr, privind istoria
Bisericii pe pământ românesc, putem repeta cu inima plină de recunoştinţă: "Mari
sunt lucrările Domnului". Aşa avea să spună şi Sfântul Părinte în omilia de la
celebrarea sfintei Liturghii din Parcul Izvor, adresându-se tuturor celor veniţi
să-l vadă şi să se roage cu el.
Mari şi minunate sunt lucrările
Domnului săvârşite cu noi toţi, în toată istoria noastră şi, desigur, în acea
lună mai a anului 1999, ca o încheiere a unui mileniu şi pregătire pentru
începerea celui de-al treilea.
Cu adevărat, prin prezenţa
Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea în ţara noastră, am fost binecuvântaţi şi
ne-am bucurat de mari şi minunate lucruri din partea lui Dumnezeu.
La sfârşitul celor trei zile,
Sfântul Părinte ne-a lăsat un dar, un testament, un program şi un vis cu care el
se întorcea la Roma, dar pe care a voit să ni-l încredinţeze şi nouă, mai ales
tinerilor ţării noastre: "Acesta este visul pe care îl port cu mine în timp ce
las acest iubit pământ. Aş vrea să încredinţez acest vis vouă, tuturor. În
special să-l încredinţez tinerilor. Da, vouă, dragi tineri din România. Aş fi
vrut să vă întâlnesc personal. Din nefericire nu a fost posibil... În seara
aceasta îmi însuşesc cuvintele cu care Petru, în timp ce Rusaliile erau pe
sfârşite, vestea celor care îl ascultau adeverirea promisiunii lui Dumnezeu:
«Voi turna din Duhul meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor
profeţi şi cei mai tineri ai voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa
vise» (Fap 2,17). În aceste zile Spiritul încredinţează vouă, tinerilor,
visul lui Dumnezeu: ca toţi să facă parte din familia sa, ca toţi
creştinii să fie una. Intraţi cu acest vis în noul mileniu!"
Ce testament şi vis minunat!
Întorcându-ne în timp şi retrăind
acest eveniment de la sfârşitul mileniului al II-lea ca şi momentul emoţionant
de la încheierea vizitei sale, îl mai considerăm cu adevărat un testament
părintesc şi un motiv de bucurie, de speranţă, dar şi de noi iniţiative?
Ce ecou mai au în sufletul nostru,
acele cuvinte şi acele evenimente istorice, ce forţă mai are în viaţa noastră
visul lui Dumnezeu, dorinţa şi visul Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea
pentru noi şi poporul român: ca toţi să fie una?! Ce ne mai aducem aminte
de atunci?
Acesta este fericitul moment pe
care îl celebrăm cu tot respectul şi cu tot sufletul de moştenitori ai darurilor
aduse de marele oaspete în perioada 7-9 mai 1999.
Binecuvântate zile şi binecuvântată
aducere aminte!
+ Petru Gherghel,
Episcop de Iaşi
Preluat de pe
www.ercis.ro
