<%
pID=Request.QueryString("ID")
Set cnn = CreateObject("ADODB.Connection")
Set rs = CreateObject("ADODB.Recordset")
cnn.open "Provider=Microsoft.Jet.OLEDB.4.0; Data Source=D:\web\beatificazione\DB\DBTestimonianze.mdb"
rs.open "SELECT * FROM Testimonianze WHERE (ID =" & pID*1 & ")",cnn,1,3
if not(rs.BOF and rs.EOF) then
rs.MoveFirst
do while rs.EOF=false
%>
Cetatea Vaticanului,
Piaţa San Pietro, 8 aprilie 2005
"Urmează-mă", îi spune Domnul
înviat lui Petru, ca ultim cuvânt al său adresat acestui discipol, ales pentru a
paşte oile sale. "Urmează-mă" - acest cuvânt al lui Cristos poate fi considerat
cheia pentru a înţelege mesajul care vine din viaţa regretatului şi iubitului
nostru Papă Ioan Paul al II-lea, ale cărui rămăşiţe pământeşti le aşezăm astăzi
în pământ ca sămânţă a nemuririi - cu inima plină de tristeţe, dar şi de
speranţă bucuroasă şi de profundă recunoştinţă.
Acestea sunt sentimentele din
sufletele noastre, fraţi şi surori în Cristos, prezenţi în Piaţa Sf. Petru, pe
străzile adiacente şi în diversele alte locuri din oraşul Roma, umplut în aceste
zile de o imensă mulţime tăcută şi în rugăciune. Îi salut pe toţi în mod
cordial. În numele Colegiului Cardinalilor, doresc de asemenea să adresez gândul
meu plin de respect faţă de şefii de state, de guverne şi faţă de delegaţiile
din diferite ţări. Salut autorităţile şi reprezentanţii Bisericilor şi
Comunităţilor creştine, ca şi ai diferitelor religii. Îi salut apoi pe
arhiepiscopii, episcopii, preoţii, călugării, călugăriţele şi credincioşii
veniţi de pe toate continentele; în mod special pe tineri, pe care Papei Ioan
Paul al II-lea îi plăcea să îi numească viitorul şi speranţa Bisericii. Salutul
meu ajunge, mai mult, la cei care în toate părţile lumii sunt uniţi cu noi prin
intermediul radio-ului şi al televiziunii în această participare amplă la ritul
solemn de despărţire de iubitul Pontif.
Urmează-mă - încă de tânăr student,
Karol Wojty"a era pasionat de literatură, de teatru, de poezie. Lucrând într-o
uzină chimică, înconjurat şi ameninţat de teroarea nazistă, a auzit vocea
Domnului: Urmează-mă! În acest context deosebit de particular a început să
citească lucrări de filosofie şi de teologie, a intrat apoi în seminarul
clandestin creat de Cardinalul Sapieha, iar după război a putut să îşi
completeze studiile la Facultatea de Teologie a Universităţii Jagiellone din
Cracovia. De atâtea ori în scrisorile sale adresate preoţilor şi în cărţile sale
autobiografice ne-a vorbit despre preoţia sa, întru care a fost hirotonit în 1
noiembrie 1946. În aceste texte interpretează preoţia sa în particular plecând
de la trei cuvinte ale Domnului. În primul rând acesta: "Nu voi m-aţi ales pe
mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am constituit ca să mergeţi şi să aduceţi rod,
iar rodul vostru să rămână" (Ioan 15,16). Al doilea este: "Păstorul cel bun îşi
dă viaţa pentru oi" (Ioan 10,11). Şi în final: "Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine,
aşa v-am iubit şi eu pe voi. Rămâneţi în iubirea mea" (Ioan 15,9). În aceste
cuvinte vedem întreg sufletul Sfântului nostru Părinte. El a mers cu adevărat
peste tot şi neobosit pentru a aduce roade, roade care rămân.
"Ridicaţi-vă, să mergem!" este
titlul penultimei sale cărţi. "Ridicaţi-vă, să mergem!" - cu aceste cuvinte ne-a
trezit dintr-o credinţă obosită, din somnul discipolilor de ieri şi de astăzi.
"Ridicaţi-vă, să mergem!" ne spune şi astăzi nouă. Sfântul Părinte a fost preot
până la sfârşit, pentru că şi-a oferit viaţa lui Dumnezeu pentru oile sale şi
pentru întreaga familie umană, într-o dăruire zilnică în slujba Bisericii şi mai
presus de toate în încercările dificile ale ultimelor luni. Astfel a devenit una
cu Cristos, bunul păstor care îşi iubeşte oile. Şi în fine "rămâneţi în iubirea
mea": Papa care a căutat întâlnirea cu toţi, care a avut capacitatea de a ierta
şi de a-şi deschide inima pentru toţi, ne spune, şi astăzi, cu aceste cuvinte
ale Domnului: Rămânând în iubirea lui Cristos, să învăţăm, la şcoala lui
Cristos, arta iubirii adevărate.
Urmează-mă! În iulie 1958, pentru
tânărul preot Karol Wojtyla a început o nouă etapă în călătoria sa cu Domnul şi
pe urmele Domnului. Karol s-a dus ca de obicei, împreună cu un grup de tineri
pasionaţi de canoe, la lacurile Masuri, pentru o vacanţă împreună. Dar el avea
cu sine o scrisoare în care era invitat să se prezinte în faţa Primatului
Poloniei, Cardinalul Wyszynski, şi putea să ghicească scopul întâlnirii: numirea
sa ca Episcop auxiliar de Cracovia. Să lase învăţământul academic, să lase
această comuniune stimulantă cu tinerii, să lase eforturile intelectuale de a
cunoaşte şi interpreta misterul acelei creaturi care este omul, pentru a face
prezentă în lumea de astăzi interpretarea creştină a fiinţei noastre - toate
acestea trebuie să îi fi părut o pierdere de sine, o pierdere a ceea ce devenise
tocmai identitatea umană a acestui tânăr preot.
Urmează-mă - Karol Wojtyla a
acceptat, auzind în chemarea Bisericii vocea lui Cristos. Şi a înţeles apoi cât
de adevărate sunt cuvintele Domnului: "Cine va căuta să-şi scape sufletul, îl va
pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va dobândi" (Luca 17,33). Papa - cu
toţii ştim aceasta - nu a urmărit niciodată să îşi salveze propria viaţă, să o
păstreze pentru sine; el a dorit să se dăruiască fără rezerve, până în ultimul
moment, pentru Cristos şi astfel şi pentru noi. Tocmai în acest mod a putut să
experimenteze cum tot ceea ce a pus în mâinile Domnului s-a întors la el într-un
nou mod: iubirea pentru cuvinte, pentru poezie, pentru literatură, a constituit
o parte esenţială a slujirii sale pastorale şi a dat o nouă prospeţime, o nouă
actualitate, o nouă atractivitate vestirii Evangheliei, chiar şi atunci când ea
este semn de contradicţie.
Urmează-mă! În octombrie 1978,
Cardinal Wojtyla a auzit din nou vocea Domnului. Încă o dată a avut loc dialogul
cu Petru relatat în Evanghelia acestei celebrări: "Simone, fiul lui Ioan, Mă
iubeşti? Păstoreşte oile Mele." La întrebarea Domnului, "Karol, Mă iubeşti?",
Arhiepiscopul de Cracovia a răspuns din adâncul inimii lui: "Doamne, Tu ştii
toate. Tu ştii că Te iubesc." Iubirea pentru Cristos a fost forţa dominantă la
iubitul nostru Sfânt Părinte; cine l-a văzut rugându-se, cine l-a auzit
predicând, ştie aceasta. Şi astfel, mulţumită acestei înrădăcinări profunde în
Cristos, el a putut să ducă o povară ce trece dincolo de forţele pur umane:
aceea de a fi păstorul turmei lui Cristos, al Bisericii Sale universale. Nu este
aici timpul să vorbim despre conţinutul specific al acestui pontificat atât de
bogat. Doresc doar să citesc două pasaje din liturgia de astăzi în care se
găsesc elemente centrale ale mesajului său. În prima lectură, Sfântul Petru ne
spune - şi ne spune Papa împreună cu Sfântul Petru - "Cu adevărat înţeleg că
Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice neam, cel ce se teme de El şi face
dreptate este primit de El. Şi El a trimis fiilor lui Israel cuvântul,
binevestind pacea prin Isus Hristos: Acesta este Domn peste toate" (Fapte
10,34-36). Iar în a doua lectură, Sfântul Paul - şi cu Sfântul Paul, defunctul
nostru Papă - ne îndeamnă cu glas înalt: "Fraţii mei iubiţi şi mult doriţi,
bucuria şi cununa mea, aşa să staţi întru Domnul, iubiţii mei" (Filipeni 4,1).
Urmează-mă! Alături de porunca de a
păstori turma, Cristos i-a vestit lui Petru martiriul său. Cu aceste cuvinte,
care conchid şi rezumă dialogul despre iubire şi despre mandatul de păstor
universal, Domnul aminteşte de un alt dialog, care a avut loc în timpul Ultimei
Cine. Acolo Isus a spus: "Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni". Petru l-a
întrebat: "Doamne, unde Te duci?" Isus i-a răspuns: "Unde Mă duc Eu, tu nu poţi
să urmezi Mie acum, dar mai târziu Îmi vei urma" (Ioan 13,33-36). De la Cină
Isus s-a dus spre Cruce, s-a dus spre înviere - a intrat în misterul pascal;
Petru nu putea încă să îl urmeze. Acum - după înviere - a venit acest moment, a
venit acest "mai târziu". Păstorind turma lui Cristos, Petru intră în misterul
pascal, merge spre cruce şi spre înviere. Domnul spune aceasta prin următoarele
cuvinte: "Când erai mai tânăr, te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar
când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale şi altul te va încinge şi te va
duce unde nu voieşti" (Ioan 21,18). În prima perioadă a pontificatului său, încă
tânăr şi plin de energie, Sfântul Părinte, călăuzit de Cristos, mergea până la
capătul pământului. Apoi însă, el a intrat tot mai mult în comuniune cu
suferinţele lui Cristos; tot mai mult a înţeles adevărul cuvintelor: "altul te
va încinge". Şi tocmai în această comuniune cu Domnul aflat în suferinţă,
neobosit şi cu o intensitate înnoită, el a vestit Evanghelia, misterul iubirii
care merge până la capăt (cf. Ioan 13,1).
El a interpretat pentru noi
misterul pascal ca un mister al divinei îndurări. În ultima sa carte, a scris:
Limita impusă răului "este în final Îndurarea Divină" (Memorie şi identitate).
Şi reflectând asupra atentatului, spunea: "Cristos, suferind pentru noi toţi, a
dat un nou sens suferinţei; a introdus-o într-o nouă dimensiune, într-o nouă
ordine: cea a iubirii... Suferinţa este cea care arde şi consumă răul cu flacăra
iubirii şi poate să facă să rodească binele chiar şi din păcat". Însufleţit de
această viziune, Papa a suferit şi a iubit în comuniune cu Cristos, şi de aceea
mesajul suferinţei sale şi al tăcerii sale s-a dovedit atât de elocvent şi de
rodnic.
Îndurarea Divină: Sfântul Părinte a
găsit reflectarea cea mai pură a îndurării lui Dumnezeu în Maica Domnului. El,
care şi-a pierdut mama la o vârstă fragedă, a iubit-o cu atât mai mult pe Maica
divină. A auzit cuvintele Domnului răstignit ca şi cum i-ar fi fost adresate lui
personal: "Iată Mama ta". Şi a făcut asemenea apostolului iubit: a primit-o în
intimitatea fiinţei sale, în casa sa (Ioan 19,27) - Totus tuus. Şi de la
mamă a învăţat să se conformeze pe sine după Cristos.
Pentru noi toţi rămâne de neuitat
cum, în această ultimă Duminică Pascală a vieţii sale, Sfântul Părinte, marcat
de suferinţă, a apărut încă o dată la fereastra Palatului Apostolic şi pentru
ultima oară a dat binecuvântarea Urbi et Orbi. Putem fi siguri că iubitul nostru
Papă stă acum la fereastra casei Tatălui, ne vede şi ne binecuvântează. Da,
binecuvântează-ne, Sfinte Părinte. Încredinţăm sufletul tău drag Maicii lui
Dumnezeu, Mamei tale, care te-a călăuzit în fiecare zi şi care te va călăuzi
acum în gloria eternă a Fiului ei, Domnul nostru Isus Cristos. Amin.
Traducere Radu si Oana Capan
© www.catholica.ro
