Roma, 2 Aprilie 2009

 

Karol Wojtyla (Papa Ioan Paul al II-lea)

 

E trist că ajungem să cunoaştem un om, să-l preţuim şi să-i simţim lipsa abia după moartea acestuia. Este totuşi important să reuşim să-i recunoaştem valoarea. Omul care a condus Biserica Catolică timp de 27 de ani ascunde o istorie pe care mulţi nu o cunoaştem. Analizând viaţa lui dinainte de a deveni Papă, putem conştientiza că a trecut prin foarte multe greutăţi care nu l-au descurajat, ci l-au ambiţionat să mearga mai departe.

 

Karol Wojtyla (numele adevarat al Papei) s-a născut pe 18 mai 1920 la Wadowice, Polonia. Făcea parte dintr-o familie cu situaţie materială nu foarte bună, întrucât tatăl său era ieşit la pensie pe motive de sănătate.

 

La o vârstă foarte fragedă de 9 ani, în viaţa lui are loc o mare schimbare, îşi pierde o fiinţă foarte dragă, pe mama sa. Este o lovitură foarte grea atât pentru el cât şi pentru familia lui, având în vedere că era al doilea membru al familiei care pleca la cele veşnice (surioara îi murise cu puţin timp în urmă). Loviturile grele au continuat să apară în viaţa lui Karol. Când avea 18 ani îşi piede singurul frate, medic, de febră tifoidă. Rămâne doar cu tatăl său, care dupa 3 ani decedează din cauza unui infarct în Cracovia. Brusc, Karol se trezeşte singur într-o lume în care războaiele dominau.

 

Vraja vieţii religioase îi cuprinsese tot mai mult sufletul. De aceea, Karol hotărăşte să meargă la seminar. In Polonia, aflată atunci sub stăpânire nazistă, erau interzise aceste instituţii de formare spirituală. Karol, însă, nu se dă bătut. El află că există un seminar clandestin şi merge acolo, unde studiază 4 ani. Visul lui de a-l urma pe Dumnezeu se îndeplineşte la 1 noiembrie 1946, când este sfinţit preot.

 

La 38 de ani, Karol este numit episcop auxiliar de Cracovia, ca peste 6 ani să fie declarat de către Paul al VI-lea arhiepiscop de Cracovia. Wojtyla, acum cu o funcţie foarte importantă îşi continuă viaţa, nerenunţând la excursiile în munţi şi la schiatul în Terminillo (Italia), lucruri care îl relaxau foarte mult şi care îi  aminteau de copilaria lui trecută. Karol Wojtyla, la 46 de ani, este numit cardinal, devenind astfel cel mai tânăr cardinal  din istoria  Bisericii.

 

La moartea Papei Paul al VI-lea, Karol participă la alegerea Papei Ioan Paul I. Din motive de sănătate, Papa părăseşte lumea celor vii, iar la Conclavul următor din 16 octombrie1978, Wojtyla este ales Papă, luând numele de Ioan Paul al II-lea. Karol era la început cuprins de nelinişte, îi era frică de decizia luată în Conclav. Cerându-i sfatul arhiepiscopului de Cracovia, acesta îi zice: ”Va trebui să însoţeşti Biserica spre Mileniul al Treilea!!”

 

La numai câteva zile de la alegerea sa, Papa pornea deja pe străzile Romei, mai apoi pe străzile ţării natale. Oriunde mergea, Papa încerca să ofere alinare celor îndureraţi, să vorbească cu fraţii săi care se adunau în număr atât de mare pentru a-l vedea. Lumea deja îl iubea!!

 

La 3 ani, din Polonia, Papei i se prevesteau ecouri despre tensiuni sociale şi politice. Se anunţau zile furtunoase. Pe 13 mai era anunţată o mare manifestaţie la Roma, în aceeaşi zi, Papa avea în program fondarea Institutului de studii asupra căsătoriei şi asupra familiei la Universitatea Pontificală din Lateran. În acea zi, la orele 17, Papa străbătea piaţa San Pietro într-un automobil alb când, deodată, din mulţime, un om negricios iese şi ridică un pistol asupra Papei. Odată rănit, Papa exclamă: ”Maica mea, Maica mea!”. Dziwisz, aflat cel mai aproape de Papă în acele momente, povesteşte că l-a întrebat repede dacă este rănit, dacă-l doare. Papa i-a răspuns însă în şoaptă: ”Mă doare!!” începând să se clatine, îşi pierdea puterea, dar rămânea conştient şi se ruga încet şi fierbinte. Era un moment dramatic. Ali Mehmed Agca, turc, cel care l-a împuşcat pe Papa, era un ucigaş de profesie, evadat dintr-o închisoare din ţara sa. Papa, după ce şi-a revenit a mers şi a dat pace cu agresorul său, dând exemplu întregii omeniri că obţinem iertare doar dacă dăm iertare.

 

Foarte multe ţări au fost vizitate de Papa şi de fiecare dată, la plecare, oamenii (adunaţi în număr foarte mare) rămâneau pe gânduri, realizau că poate nu-l preamăresc îndeajuns pe Dumnezeu şi izvora în sufletul lor ambiţia de a se îndrepta cu privirea mai mult spre Domnul!! Tinerii din lumea întreagă l-au iubit foarte mult pe Papă, el era cel care îi încuraja zicand: ”Voi sunteţi viitorul!!”. A vizitat ţări bogate, frumoase, care l-au primit foarte bine. A vizitat însă şi ţări sărace, a văzut oameni înfometaţi, însetaţi, aici a fost primit la fel de bine cu căldură, cu iubire. La plecare, de fiecare dată, în orice ţără, lăsa oamenii “înfometaţi”, ”însetaţi” de Dumnezeu!

 

Papa, în sufletul acestei mâini care aşterne aceste cuvinte pe hârtie, ocupă un loc foarte important. Reprezintă un model de credinţă, iubire, răbdare, iar acum, dupa moartea sa viaţa lui devine o poveste de neuitat, povestea Papei care ne vegheaza de sus din cer, povestea celui mai iubit dintre pământeni!!  

 

Teodora C., studentă - Focşani (VN),

articol deja publicat în revista "Context" a Colegiului

National "Alexandru Ioan Cuza" în anul 2006