Stimaţi Părinţi,
Mă numesc R. C. R., sunt din România şi locuiesc în Bucureşti.
Aparţin comunităţii catolice a parohiei „Sfânta Cruce” şi aş dori să supun
atenţiei dv. următoarea întâmplare: Am o foarte bună
prietenă, d-na Mihaela Pristăvescu, profesoară de română şi franceză. Este un om
şi un profesor deosebit, bună, blândă, care de 15 ani lucrează într-un sat de
lângă Bucureşti.
În seara zilei de 23 martie 2007, plecând de la şcoală, s-a
întâlnit cu tatăl unui elev care s-a oferit să o ducă la saţia de autobuz cu
propria maşină. În momentul în care a ieşit în şosea şoferul nu s-a asigurat şi
au fost loviţi de un TIR. Domnul a murit pe loc, iar prietena mea a fost dusă la
spital în comă.
A avut ficatul rupt (şi a fost operată cu succes), mai multe
coaste fracturate, câteva hematoame pe creier. Medicii nu-i dădea aproape nici o
şansă. Spuneau că doar că un miracol o va salva.
Eu am aflat de cele întâmplate sâmbătă 24 martie. Am început să
plâng şi să mă rog pentru ea şi m-am gândit că ar fi foarte bine să mă rog
novena Divinei Milostiviri.
În a 5-a zi i-au fost scoase tuburile prin care era conectată la
aparate şi a început să respire singură, iar în a 9-a zi s-a trezit din comă.
Acum, la trei săptămâni de la accident, se simte bine, a început să mănânce şi
să facă recuperare pentru că, desigur mai are nevoie de mult timp până la
vindecarea totală. Eu îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu că mi-a ascultat
rugăciunile şi pentru că ştiu cât de mult a ţinut Sfântul Părinte Ioan Paul al
II-lea la novena Divinei Milostiviri, m-am gândit să vă fac cunoscută această
întâmplare.
Cu deosebit respect
R. C. R.
